Pentru Atlanta și Allan P.
1
Erau foarte mari vânturi pe toate fetele acestei lumi,
Nu-n zadar a fost furtună,
Nu-n zadar suflat-a vânt.
Nu-știu-cine-a vrut să-mi pună
În priviri un astru blând.
„...Sintaxa a fulgerului! O, pur limbaj de exil!
Departe e malul celălalt unde mesajul se luminează:
Două frunţi de femei sub cenuşă, însemnate de-
Acelaşi deget; două aripi de femei la fereastră, stârnite
Lui Archibald MacLeish
«...Cel ce rătăcește, la mijlocul nopţii, pe galeriile de piatră,
În iarnă, ucigătoarea moarte
prin care se strecoară;
caută un tată, o soră, un frate
le cântă la vioară.
În lungul drum prăfuit
verdele se-apropie de cenușiu
iar cenușiul conține vădit
argint albăstrui.
Din coasta lui Adam
a fost născută Eva;
dar unde se va duce
când se va stinge seva-i?
Această lumină ar putea
o întreagă lume să redea
Sau poate mai degrabă
noua umbră – tremurătoare, tandră
Fereastra
3
O, fericire-a verii! Sună,-n zare,
un clopot de duminică, a plin.
E cald și, în căldura tot mai mare,
miroase,-n jurul foii de viță, a pelin.