Ce crug mai trainic, oare-i
decât al rusticanei
legi: zilei Sfintei Ane-i
răspunde al Fecioarei,
O, vechile altare cu ofrande
în fructe și crengi pale de măslin
sau terebint,- și,-apoi, sfârșitul lin
al florii-mbrățișate în ghirlande!
Casele pe care le aveam mi le-au luat.
Războaie, distrugeri, exiluri... Se întâmplase
nefaști să fie anii.
Uneori țintașul găsește pasărea-n aer,
L-am văzut ieri oprindu-se la ușă
sub fereastra mea; să fi fost
pe la șapte; cu el, o femeie.
Avea întru totul purtarea lui Elpinor
Fereastră, căutată ades
pentru a adăuga camerei nenumărate
toate marile numere, de neînțeles,
multiplicate de noapte.
Din adâncul camerei, din pat, numai paloarea separă
fereastra stelară ce s-a-nclinat ferestrei de ziuă avară.
Apoi această nouă tinerețe celestă
ce ziua crescând o atestă
Adaugi un sens de mit
în orice-mprejurare:
Distratul, mincinosul sau altul oarecare,
ce stă doar în picioare,
Din ultima fereastră
când te-am văzut plecând
abisul nefericirii noastre
am băut până la fund.
În spațiul tău când nimeni mai apare
ești un hohot de plâns, doar un plâns!
Încețoșată frântură de zare
de ploaia lacrimilor ce s-au strâns!
Ce ore emoționante
petrece, la fereastră stând,
în jurul existenței sale
distrată, tandră lunecând.