Îmi strânsei Forțele – și Lumea
O provocai la lupta –
Cât David nefiind – aveam
Doar îndrăzneala dublă –
Cât de departe-i până-n Cer?
Cât drumul Morții – Peste
Acele Valuri acel Pisc
Nu s-a văzut ce este.
Cum s-a-nchis deasupra-i Lacul
Nu vom ști – și Spaima
Ce-o-ndrepta spre noi de-asemeni
Își păstrează Taina –
Nu poate să-mi fie rușine
Fiindcă nu pot vedea –
Iubirea oferită de tine –
Mărinimia
Și-atât, din Speranțele mele –
Acesta-i tăcutul sfârșit
Generos colorați mi-au fost Zorii –
Veștejiți timpuriu au sfârșit.
Să găsești, e Actul întâi,
Al doilea, să pierzi,
Al treilea, o Expediție
După „Lâna de Aur” –
E-o Artă-a ști-n Sufletul tău
Cu Sufletul să conversezi
Și în Compania Tăcerii
Un Aer Festiv să păstrezi
Slujirea – fără Speranță –
E cea mai duioasă, îmi pare –
Neavând nimic s-o susțină –
Vreo Restricție – ori Răsplată mai mare –
Patru Pomi – pe-un Pogon singuratic –
Ce fără vreun Plan și nici
Rost, ori Acțiune Vizibilă
Dăinuie-aici –
Acesta-i un mugur de Creier –
Italic grăunte – cazat –
De Soartă-ori Hazarduri în Spirit –
Ca să fie fructificat –