Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
În fața ușii stau, nerăbdătoare...
A mai trecut un an, mă bucur oare?
Izvorul vieții mele nesecat,
Am fost la tine...de mult am plecat!
Privirea înstelată înalță o dorință,
A sufletului poartă deschide și putință
Există printre stele să- ți crească aripi versuri
Când poezii străbat multiple universuri.
Desfac în așteptare săptămâni...
Și tu, frumoaso , de ce tot amâni
Să îți plesnești bobocii-n feerie
De roz, să fii a zilelor mândrie?
Cerul gândurilor zilei se coboară dinspre astru
Și își strânge în crâmpeie nori ce-anunță un dezastru
Și îmi sprijin capul greu ca de plumb în palma caldă
Când în mâna cea de vânt briza mării mi se scaldă.
Dacă n- ai răbdarea apei
Sau curajul buzei sapei
Mai bine mușcă din gânduri
Și nu arăta că tremuri.
La un mal de râu se lasă
Ceața în fuior și-o casă
Strânge în pereți amurgul
Cum își cară vaca jugul.
Și cum mai e viața de- o vreme încoace?
E liniște, calm, cu grija ai pace?
Duci dorul de zile normale, la ani
În care trăiam fără griji ca puștani?
La masa tăcerii ciupercile cresc și răsar
Și umedul blat le hrănește, nu are habar
Că fibra din el se stinge în moarte, încet,
Când viața apare pe putredul lemn cu antet.
Aș vrea să- mi crească din călcâi cuvinte
Și să dea Domnul pașilor mei minte
Aș vrea în loc de degete crenguțe
În glas, ciripituri de vrăbiuțe.
Regină pe tărâmul vieții...
Determinată, 'cum cadeții,
Căci în regatul vieții mele
Mi- am pus la gânduri noi pingele