din limba mea ascuţită
veninul aspru şi dulce
mângâie creștetul dracului
aproape de gleznă să-l culce
cine-ndrăznește să-mi explice
traiectoria lunii care-a uitat
să se ridice
pe dealuri bătute în cuie
Ades privirea noi ferim
Şi când murim, şi când iubim.
Rămâne colbul scuturat,
smoala vâscoasă
mă umple pe dinăuntru
m-am împrietenit
şi când te uiți
şi când nu te uiți
luna pătrată se rostogoleşte
Se jefuiesc stele pe cer
Ca-ntr-o ţiganiadă falsă
Şi din ciocanul meu de ger
Cioplesc icoana ta întoarsă.
javrele tac mâlc
în timp ce le scot ochii
putreziciunii
de ce să te întorci pe drumuri care
bătătoreau pădurile de brazi
atunci când doar în tine poţi să cazi
şi gâtul sângerând nu te mai doare
Ce-ai, Tanţo, de te uiți la mine
Cu ochii ăștia zgomotoși?
Sunt anii roși
îți trebuie un copac
cu susul în jos
înfipt cu rădăcinile
în cele patru colțuri ale cerului