nisipul mi se-oferă ca răspuns
în fiecare zi
când apusul alunecă molcom în ape
când scoicile se-ncumetă
Ce nemernică eşti, noapte,
Cu fir galben prins în lună
Şi cu limba mătrăgună
Între buzele răscoapte.
prin nașterea mea absolut întâmplătoare
am evitat o bună perioadă
în care toți șopteau pe stradă
ori pe la colțuri, în tramvaie
Mansarda mea albastră, cu trandafiri de talc,
Împiedicatul tunet se-ascunde în făptură,
Făptura mi se-ascunde-n iubiri-miniatură,
Mansarda mea în unghiuri, cu flori pe care calc.
cei care se cred genii
s-ar putea chiar să fie
pentru că sunt nebuni
și nu au noțiunea de modestie
O plângi pe mama-n seara de Ajun,
Vei plânge şi în ziua de Crăciun,
Vei plânge poate frații, poate taţii,
Aşa, neputincios, precum damnaţii.
masacrul celor o sută de porumbei
din piața albastră
a îngreunat conștiința generației biblice
la umbra unui pom pitic
Marisa își pregătește
seara florilor de tei
Suntem copiii alergării-n cerc,
Și ne pândesc păduri cu gâtul berc,
O să ucidem tot ce-i de ucis,
Chiar toamna cea visată de cais.
În labirintul raiului advers,
Ce cade peste mine ca o brumă,
Un ochi de-al tău mă-ntâmpină pervers
Şi-nlătură brutal orice cutumă.