Toți oamenii sunt vrednici de iubire.
Dar cel, ce coborând pe malul mării,
încearcă să-mpletească o frânghie
Și cel care purta în mâini balanța
înaintă, și un șuvoi de greieri
zimțeau lumina talerului scund.
Nu, încă nu era târziu: proporții
Ziua cîteodată, uneori și noaptea,
venind din occident spre țara dimineții,
prin mine numele meu trece.
Pe unde largi, bătînd eterul,
Ca luna prin umbroasele frunzare,
te-ai strecurat în viața mea, discret.
Ți-aud încă mișcarea și regret
că-n loc să te cuprind, mi se năzare.
Lumină sunt și adevăr al vieții:
un crin de foc cu vine străvezii.
Culege-l sau strivește-l, dar să știi
că floarea e măsura frumuseții.
Da - râul este tot aici. Dar azi
nu mai desparte, înspumat și-n tropot,
văzduhul vetrei tale-mpuns de brazi
de văile Tărâmului cu Clopot.
Fructele din tablou sunt un adio.
(Pe masă, copiile lor zbârcite
agită-n vânt batiste-aromitoare.)
Tâlhar incandescent de curcubee...
Cu osii de opale și candoare
greu scârțâia de aur Carul-Mare
când îl prădai pe Căile lactee,
Când unei Abstracțiuni i se dau brațe,
Ce brațe i se dau?... Îndrăgostiții
Se caută cu cioturi roz în umeri,
îngenunchează-n pat ca stâlpi de sare.
Doi tineri sărutându-se pe-o bancă.
Deasupra, două chei franceze - noi.
Vântul de toamnă are să-i despartă
vânzându-i separat, pe-un pumn de raze.