De nu te-aș fi-ntâlnit în drumul meu,
Eu nu mi-aș fi știut povara:
Pe sufletu-mi neliniștit și greu
Ar fi trecut zadarnic primăvara
S-apari în primăvară, să mori când mor și roze,
Să te înalțe-n ceruri zefirul cel mai pur,
Apoi să mi te legeni pe sân de tuberoze,
Prea îmbătat de-arome, lumină și azur,
Îți mulțumesc, poete! În pragul casei mele,
Mi te dezvălui mie ca oaspete divin;
Coroana ta de versuri, cu aurul din ele,
Pe numele meu pune un nimb cu stele plin.
Puțin ne dai, un strop ne dai,
dar în fugara picătură
stă tot pierdutul nostru rai,
ca un surâs uitat pe gură.
Sub întunericul înalt,
Își joacă lacul solzii de asfalt.
Pădurile-nfoiate, dealul frânt,