Un gând ce vrea să se povestească.
Bată-te, fecior, năpastă,
Fulgerat de ploi viclene,
Să-ți găsești cal și nevastă
În noaptea de Sânziene!
Izvor de ocru -
caleidoscopul toamnei
învârte ploaia
Gândul mamei, rupt din stele,
Petic alb, suflat de vânturi,
A învârtoșat pământuri
În torentul sorții mele.
Stă cireșul între vânturi,
Înșirând mărgele roșii.
De prin crăpături de ziuă,
E cea mai dragă zi din toate cele
Ce-au ferecat sămânța veșniciei
În raiul viu din trupul bucuriei.
E cea dintâia a iubirii mele.
Iubești atunci când ești grăbit de dorul
De-a te întoarce în același loc,
Sub greul cer al marelui noroc
De a găsi-n prezent tot viitorul,
Cuminte mă-ntorc între dragile mâini,
Să geamă prin raiul pielii mereu,
Să lase pe malul pieptului meu
Dulceața oftată de lanuri în pâini.
Surâs de floare,-a câta oară
Îți iscă raiul albul viu
Și care înger grijuliu
Ți-a prins în gene tămâioară?
Atâta m-am căznit să desfrunzesc păduri,
Gândind c-,așa, lumina va năvăli ca fluturi,
Din miezul ei de miere, vei născoci săruturi,
Să i le torni, încet, flămândei mele guri!
Când a săpat fântâna
țăran cu trup de plop,
cădea în noapte-amurgul.
Trudea să spargă dâmb,