Un gând ce vrea să se povestească.
Venit de peste zare, cu mersul în toiag,
În ochii verzi cu patimi și zâmbet prins în barbă,
Amirosind a grajduri, leurdă și rubarbă,
Striga la mine-n poartă un călător pribeag:
Lisandră, hai! Hai, scorpie focoasă,
Lângă-al meu piept să mi te-aducă graba
Și lasă-mi mâna să culeagă boaba,
Iar gura să deguste tămâioasă,
Parcă purta arome tari pe brațe
Și cântec măiestrit, legat de pași,
Zbura pe fulgi de stele uriași,
De toarta raiului să se agațe.
Dans de vânt în mai -
se mai umple cu floare
umbra ramului
Bată-te, fecior, năpastă,
Fulgerat de ploi viclene,
Să-ți găsești cal și nevastă
În noaptea de Sânziene!
Izvor de ocru -
caleidoscopul toamnei
învârte ploaia
Gândul mamei, rupt din stele,
Petic alb, suflat de vânturi,
A învârtoșat pământuri
În torentul sorții mele.
Stă cireșul între vânturi,
Înșirând mărgele roșii.
De prin crăpături de ziuă,
E cea mai dragă zi din toate cele
Ce-au ferecat sămânța veșniciei
În raiul viu din trupul bucuriei.
E cea dintâia a iubirii mele.
Iubești atunci când ești grăbit de dorul
De-a te întoarce în același loc,
Sub greul cer al marelui noroc
De a găsi-n prezent tot viitorul,