Un gând ce vrea să se povestească.
Iubesc un timp!
Acela ce nu-și cântă amintirea,
Dar nici nu-și huiduie trecute clipe.
Din largile-i izvoare, în risipe,
Ce dacă numai lacrimi își plimbă luciu-n mare?
E tot atâta soare ce se-oglindește-n ea
Și-i izgonește-n valuri amarul ei de sare,
Ca, voluptos, să-i cearnă scântei de peruzea.
S-a aprins, solară, ziua,
Când a renăscut din noapte.
Timpu-și bate-n ceasuri piua,
Pendulându-se cu șoapte,
M-am întrupat poiană când părul meu, văpaie,
A-ncins sprințar văzduhul, iar el mi-a pus pe tavă
Comori din anotimpuri, zvârlite prin otavă
Și mi-a ales arginturi din picurii de ploaie.
Vegheați atenți la dansul lung al vieții!
Hotarul fin dintre ce-"a fost" și ce "va fi"
E-atât de strâmt și-ndepărtat! Nu-l poți păși
Când lași prezentul în vâltoarea ceții.
Te-ncolăcesc cu dulcea dorință din cuvinte,
Te las să dormi pe sânul arzând al unei stele,
Când tatuez pe foaie un ,,a" prelung, cuminte,
C-obrăznicia caldă din pieptul penei mele.
Se-aude-o doină-n prag de răsărit
Și parcă-mi suie către cer visarea.
Lumina își desfoaie, lin, cărarea
În străluciri din câmpul înflorit,
Lui Lucian Blaga (n. 9 mai 1895 - d. 6 mai 1961)
Motto:
,,Ești, iată, Aducere-Aminte,
Eu cred că m-am născut să cumpăr stele
Din neguri plânse de vreun duh ceresc,
Cu vântu-naripat al frunții mele,
Să le înalț în visul ce-l trăiesc.
Avem în noi esențe vii și rare,
Puteri de daci, de netăgăduit,
Cu greutatea stâncii de granit
Și stăruința apei curgătoare,