Un gând ce vrea să se povestească.
Se-aude-o doină-n prag de răsărit
Și parcă-mi suie către cer visarea.
Lumina își desfoaie, lin, cărarea
În străluciri din câmpul înflorit,
Lui Lucian Blaga (n. 9 mai 1895 - d. 6 mai 1961)
Motto:
,,Ești, iată, Aducere-Aminte,
Eu cred că m-am născut să cumpăr stele
Din neguri plânse de vreun duh ceresc,
Cu vântu-naripat al frunții mele,
Să le înalț în visul ce-l trăiesc.
Avem în noi esențe vii și rare,
Puteri de daci, de netăgăduit,
Cu greutatea stâncii de granit
Și stăruința apei curgătoare,
Au purces la sindrofia florilor de chihlimbar,
Sânziene-mbrobodite cu basmale de parfum.
Își aștern pe sub azurul cerului, ca de cleștar,
Subțirimi îmbătătoare, ce plăcerilor fac drum.
Născutu-s-a privighetoare
Să-înalțe tril nemărginit,
Să se avânte către zare,
După un bob de azurit?
S-a spart un rai cu îngeri de mătase
Și, speriați, s-au agățat de ramuri...
Vânt a bătut apusului în geamuri,
Când un suspin, din flori, se scuturase.
Mi-a nălucit să-mi construiesc cetate,
Cu râvna-albastră a apei din condei
Și-am mâzgălit pe foi imaculate
Zid înroșit de-oștiri însângerate
Îi stăteau tristeți pe buze,
Iar din ochi țâșneau lumini -
Buzdugan printre străini,
Chip cu licăriri ursuze.
Pierdut într-o dumbravă, își alerga cristalul
Prin țesături de iarbă și peste drobi de piatră.
Se mlădia ca vântul, când șerpuia în vatră
Drum argintat de stele, ce-i lumina lung malul.