Un gând ce vrea să se povestească.
În somn, aud cum visul
îmi spune despre tine,
când îmi aduce vântul
livezile în floare.
De s-ar vărsa iubirea-n Timp,
Am fi lucizi a plămădi
Noi sorți pe căi de anotimp,
Minuni din scrum am reclădi.
Ce crudă risipire într-un suflet
Zvârlit, ca o săgeată, spre înalt,
De propriul vis! În cânturi se îmbată
Și-n falsa libertate-a unui salt.
Se scurg prin liniști norii în albul din livadă,
Mărgele moi pe ramuri își tremură lumina.
Parfumuri tămâioase mirajul și-l înnoadă
În iarba-nrourată, ce-și crește rădăcina.
Discul soarelui, aprins,
Coapsa zării o urca,
Ceru-n zori își descărca
Un albastru necuprins.
Îmi preumblam toți pașii în liniștea lăsată
În parcul cu zorele al fericirii noastre.
Îmi tot sclipeau privirea lucirile albastre,
Ce-și murmurau visarea prin zarea tremurată,
Sub veghea vântului din lan
Și-a foșnetului surd din spic,
Treceam prin râu de borangic,
Prin unduiosu-i dans bălan.
Mi-e dor s-adun lumini din primăvară,
În poala veșnicei rochițe-albastre,
Să ți le vărs, iubite,-n palmă, iară,
Mi-e drag s-aud, din piatră, sonore voci străbune,
Ce, ireal, mă strigă și-aprind în mine focuri,
Așa cum în altarul clădit în Soare-Apune,
Incandescent vor arde făclii, în mii de locuri.
Cum voi putea, din miez de vechi dureri,
S-aleg doar praf de aur, nu alean,
Să îl înșir pe-o salbă de mărgean,
Între un ,,mâine" și un veșnic ,,ieri",