Și-am rămas o urmă,
din Aripa ta,
Iubire,
care pătez,
Țărmuri încâlcite,
în ghemurile Uitării,
încă își așteaptă tăcute Destinul,
care să le dezlege,
Oricât de mult,
aș încerca să-ți cuprind,
Urmele Inimii,
ce mi-au mai rămas,
Ghearele ferestrelor,
sparg Amintiri,
pe străzile pustii,
ale Inimilor de Vânt,
Câte aripi de Gânduri,
să-și fi sacrificat,
Amintirile din Viitor,
pentru a reuși să ne călăuzească,
Inimi de Jar,
ard,
în cascadele galaxiilor,
de Vise,
Lasă-mă să-mi reazem Privirea,
de fereastra Gândurilor tale,
pentru a simți vibrațiile,
Eternității unui Univers,
Am început să mă înec,
de-atâtea Cimitire de Cuvinte,
câte îmi sunt aruncate,
de buzele inerte,
Aripi grele de Așteptări,
lovesc aerul Gândurilor,
ca să ne înalțe,
cât mai departe de noi înșine,
Lacrimi de Vânt,
rătăcesc haotic,
pe obrajii Timpului Nimănui,
împărțind Eternități de Clipe,