Aripi de morminte proaspete,
se desfac amenințătoare,
deasupra Viselor,
ce îndrăznesc să se înalțe,
Ninge cu Zâmbete,
peste Iarna grea a Iubirilor,
Troienindu-le,
cu zăpada imaculată a Viselor,
Umbre de Vise,
ni se îneacă,
prin venele Amintirilor,
ale căror Inimi,
Te caut Iubire,
printre buruienile necosite vreodată,
de către Destin,
ale Zorilor Singurătății,
Orizonturile,
atâtor Gânduri,
abia mai pot fi duse,
de Visele tot mai obosite,
Amprente reci,
cu lacrimile Cuvintelor șterse,
pe la colțurile genelor,
strămoșilor Disperării,
Amprente reci,
cu lacrimile Cuvintelor șterse,
pe la colțurile genelor,
strămoșilor Disperării,
Ne-au surzit,
până și Ecourile Durerilor,
pe străzile reci și indiferente,
ale Absurdului,
Dacă tu n-ai exista,
Iubire,
întreaga Lume,
ar fi un Cimitir de Speranțe,
Ne vindem de fiecare dată,
Cuvintele,
la piața de vechituri,
a Privirilor pierdute,