Un cocor in zbor lasa in vant, plutind,
O pana franta din a sa arip-ostenita,
Din graba sa neobservand ca s-a desprins,
Si cobora acum in sens opus de paradis.
« Dragoș Dițu »
se zbate în viscere o fiară flămândă,
un vierme de jar ce-mi roade din tihnă,
căci carnea-mi e vină și singura pândă,
un templu de ură ce n-are odihnă.
« Teo »
de ce mă poartă pașii pe punți de întrebări
când tălpile mi-s arse de-atâta rătăcire?
de ce-mi caut oglinda în mări fără de țări,
sperând că-n miazănoapte voi găsi și mântuire?
« Teo »
Ne-am desfăcut inima în piese mici,
căutând defectul,
când ea e singura mașinărie
care funcționează perfect doar când se sfărâmă de tot.
« gabrielaa »
se scurge amurgul ca fierul topit
prin venele care se strâng de durere.
sunt templul din sticlă ce s-a prăbușit
sub greul uriaș al unei tăceri de miere.
« Teo »
Lumina cade oblic, ca o licărire,
peste masa la care timpul s-a oprit să respire
într-o seară rară
de început de primăvară.
« Stefania Petrov »
Cheia
...
Când credeam c-am găsit cheia
Porții către adolescență,
« Nicu Hăloiu »
Există o febră a măștilor ce nu se mai opresc,
Un freamăt de umbre ce-și strigă prezența
În gesturi străine ce-n grabă încolțesc,
Mutilând prin vacarm însăși esența.
« Teo »
De la Khayamm vorbire:
...
De Khayamm îmi aduceam aminte
Când mă-ntrebau, de ce din când în când
« Nicu Hăloiu »
Ne grăbim să fim decoruri,
să purtăm pe umeri haina grea a lumii,
croită strâmt, pe măsuri care nu ne aparțin.
Avem timp să fim oglinzi pentru alții,
« gabrielaa »