Făgăduiește-mi dulcele mâine,
Și-ți dau dobândă amarul ieri,
Dragostea noastră peste puteri,
Visul de vultur, fuga de câine.
Hai să mergem într-o seară
Și scăpați de ultimul deochi
Într-o crâșmă ordinară,
Să tăcem, privindu-ne în ochi.
Dac-aș avea tăria
să scriu
un cântec de luptă
atunci când
După ierni ce vin și pleacă
Și urmează primăveri,
După tot borhotul cinic
De îngheț și temenea,
Cînd lumea se mai vede ca urma unei sănii,
Cînd lumea nici nu este decît atîta tot,
Copiii noștri, Doamne, pentru o clipă fă-mi-i
Bătrîni, ca să priceapă ce pot și ce nu pot.
Doru-mi-i de Dumneavoastră:
Ca unui zid – de o fereastră.
(Aripă sub cămașă, 1989)
Tată amărât, ce-ai pățit de toate,
Îți colind atât, multă sănătate.
Iubitul meu tată, cel aspru în toate,
Mă faceți să și râd, cât sunt de trist,
Când din infernul minții voastre iese
Stupidul zvon că mi-ar fi dor de ea,
Din nu știu ce meschine interese.
Ce greu mi-este mie, dar ție ce greu!
O negură-i lumea sporită mereu,
Când urcă pământul în oase la zeu
Și norul de lacrimi pe sufletul meu,
De unde ai, iubito, acest vin
Ce-mi cade în picioare și mă arde?
De te iubesc absurd și clandestin,
În umbra maceratelor stindarde?