Sunt captivul
Dezastrului tău,
N-am puterea
Să-ți fac nici un rău
Pleacă-n flori de măr,
Mută-te-n povești,
Dacă-ntr-adevăr
Nu mă mai iubești.
Ce unghii avem și ce taină în ochi,
Și în jur stă mirosul de sare jilavă,
Mirosul de solniță pe care a nins,
Mirosul dospit de otravă.
Atunci cînd cade noaptea pe noi ca o pedeapsă
Și zodiile noastre se răsucesc brutal
Fac foc din vreascuri ude pe frageda ta coapsă
Și îl arunc în lume pe șeaua unui cal.
Visez
acum
să trec împreună cu tine
într-un zvon public
Mai vino tu, în nu știu care noapte,
Cenușă peste pleoape să te-așezi
Și nucile, cu fiecare miez,
Să ceară picături de vin, prin șoapte.
Tu nu-mi mai tăinui
De nici un rău
Eu sînt
O peșteră cu chip de roată,
Carnea ta miroase-a mere și a rouă-nsîngerată,
Carnea ta miroase-a mere, gura ta miroase-a mere,
Două clopote de mere și de rouă vor să bată
Unde stau acuma sînii luminați de-o rea plăcere.
Îți stă la fel de bine
și scăldîndu-te-n mare
și învățînd la economie politică.
Povestea noastră tristă și fierbinte
E, din păcate, scrisă dinainte,
Au așezat-o alții în cuvinte
Și nici un amănunt nu o dezminte.