Conturul tău cădea suav pe flori, pe-oglinzi, pe-o carte,
te profilai albastră-n stinsele amiezi;
acum, doar amintirea te mai tremură departe
pe apa serii, care flutură-n livezi.
Buza cum de vânt ți-i arsă și de soare,
câmp mă simt, pe care să-l săruți;
umbră ți-am căzut, ca lutul, la picioare -
trec pe miriști nouri neștiuți.
Îi turbură pe reni prea multul dimineții soare
și-un freamăt nou spre calme norduri îi rechiamă;
de-atâta primăvară, inima îi doare
și-amiezile privirea li-o umbresc de teamă.
Copiii de partea cealaltă a frontierei strigă:
Nimeni nu ne mai păzește visele
Nopțile vin cu spaimă și viol
Părinții merg pe drumuri pierdute
PĂCALĂ:
Eu nu sunt comunist
Eu doar am fost membru în PCR
De silă bucuros
De când cu informatica și cu roboții
Nimeni nu mai cere gândire
Ideile se gudură cu găinile în pulbere
Broaștele vor să fie vaci
Mamele nu mai au timp să fie mame
Moțăie triste în birouri
Și bat viața la mașină
Copiii beau lapte din biberoane
Citește o poezie în fiecare dimineață
Ascultă muzică
Învață de la rădăcini și izvoare
Cum simte și gândește Dumnezeu
Cineva mă urmărește, iubito
Nu-i spune șarpelui unde mă aflu
M-am ascuns aici ca să plâng
Noaptea e plină de inimi tăiate
Cine se trezește
Și încă mai crede în iubire
Vai de inima lui
Cine se trezește