M-am născut în octombrie patru,
dar figurez în acte născut a doua zi,
am așteptat scrisoare de la tine,
dar a venit abia a doua zi,
sincer, bleg de bun
gata să mă cheltui ca o damigeană
din care beau toți fără să le pese
că alcoolul ei se poate termina într-o zi,
Lui Anghel Dumbrăveanu
I
După atâtea zile vlăguite la poarta mea
soneria cheamă în ritmuri de polcă,
ies să întâmpin fericirea,
o fetiță întreabă din stradă:
În umbra Spiritului Sfânt
Un Plus și-un Minus stau la pândă
Și te-angajează într-o trântă
Care te leagă de Pământ.
Tăiaţi, departe, scânduri cu proaspete răşini
Să treacă după-amiaza prin dinţi de fierăstraie.
Atunci, ciorchini de coacăz, sub garduri, la vecini
Vor tremura din umbră că vrejul li se taie
Pătrunde zgomotul pe străzi deşarte,
Întâiele tramvaie s-au urnit,
Fug suflete de gospodine moarte
S-aprinză-n zori maşina de gătit,
Sunt, Doamne, înstrumare funerară;
se-ncearcă-n mine chinuri și jivine
cu glas sonor de trup și de ocară.
Sub tremurarea lunei cristaline
Contemplu: în noapte stă crucea de lemn
cu urme de cuie și cui de îndemn
la stavila bolții fugare, spre care,
cu mistice brațe de pom, crește un om.
Lasă-mă să-ţi amintesc de gândul filozofului antic ce se întreba: „Când aduni pe unu cu unu, care unu se adună cu celălalt, care unu devine doi?” Au stat muţi matematicienii în faţa unei asemenea întrebări căci ei nu ştiu decât de mărimi comutative. Dar când prietenul întâlneşte prietenul, şi când v-am chemat sau când ne-aţi chemat din exilul vostru ca să ne regăsim laolaltă, în faţa turlei de la Surdeşti, sau în faţa unui perete cu arboreal lui Iesua, cine s-aduna cu cine, care prieten devenea doi?
Sau poate făceam cu toții una, sub mirare. Ţin minte cum ai exclamat în faţa peretelui de vest din Voroneţ: „N-am văzut nimic mai frumos!” Tu, care petrecuse-şi toate frumuseţile lumii. Sau poate făceam cu toţii una şi veneam să ne adunăm cu poienile, cu bisericile, cu mormintele îngropate şi ele. Dar atunci iarăşi, cine se aduna cu cine?