Se rupe în mine o lacrimă moartă,
privesc împietrită căderea ei lentă,
tristețea, în fond, e ultima artă
din viața redusă la clipa prezentă.
nicio adiere de vânt -
țin în mână o crenguță de liliac înflorit
not a gust of wind -
Confesiuni hilare!.. ce singuri pe pământ
adjudecăm puterea din Unul brațul sfânt,
ne arogăm divinul, spurcăm cutume vechi,
dăm glas prostiei care ne intră pe urechi,
nicio stea pe cer -
sub pături colorate copiii visează
no star in the sky -
Ieri mai existam în tine, azi aprindem lumânări,
dizolvați în râuri roșii conjugăm prin pietre viața,
sorb din noi cerbii lunatici, iau în coarne resemnări,
pe spinarea unui pește e bolnavă dimineața.
S-a stins și ultima scânteie din călimara învechită,
jurnalul nopților pierdute închide pleoapa obosită,
am pus atâta strălucire în vorbe fără înțeles,
doar luna eclipsa o lume care trăia la mine-n vers.
Am obosit să descifrez din rune înnegrite,
din răni acoperite de plaga timpului trecut
să făuresc din sfere, de mine construite,
alt univers în care, crezând c-am renăscut,
Între zidurile reci, iarna-și lasă haina roasă
de săgețile-aurite, ghiocei cu fruntea albă,
izbucnește primăvara cu pas verde și vioi
să aducă iar lumina ochilor mei triști și goi.
Deasupra munților de zgură,
deasupra ultimelor văi,
ce mică-i lumea, ce impură,
și oamenii atât de răi.
Ascetice acuze cu lăncii ascuțite
rupeau fâșii din mine,
plângeam cu lacrimi mute,
nu le vedeai de unde,