a bătut la ușă Bukovski
era încărcat cu durerile
inhibițiile și temerile lui
cicatrici rebele brăzdau chipul dur colțuros
A-ngenuncheat și iarba
în fața ta, iubite,
când ai tunat a moarte
și-ai fulgerat cuvinte.
nimic
strigau corbii plutind
deasupra râului înghețat
în cer se deschise un ochi
Nu este accesibil oricui să cumpere
un colț de rai
cu un măr, un șarpe, Eva și Adam.
Toți se înghesuie să stea la coadă,
noaptea se întorcea la anna
îl chema tristețea ei
dantela fină ocrotea mâinile albe
doar el înțelegea
se ia o poezie de Nichita
se schimbă trei verbe
se ridică substantivele la pătrat
apoi te rogi de iertare
Mălinul lui Esenin a încetat din viață,
prin stepa argintie se-aude-un clopoțel,
regrete fără număr ca fluturii se-nalță
spre orizontul aspru cu norii de oțel.
În jariștea crudă o rană răsare,
un ochi se deschide în lutul uscat,
cu genele arse, această tumoare
clipește spre cerul de fum sufocat.
Îmi vine să scârțâi a roată,
îmi vine să dorm a vecie,
lumina în vers este moartă,
și moartă ești tu, poezie.
pentru fratele meu, Cezar
Noi doi suntem ca două pietre,