Cuvântul e-o armă, săgeată, durere,
o lacrimă caldă ce arde o vreme,
un sunet ce mișcă din cer constelații,
aruncă în haos atâtea relații.
În povestea noastră tristă
c-un iglu și o banchiză
se mirau de noi delfinii
apăruți pe neașteptate
molia aceasta care mă privește
din colțul oglinzii
ești tu
strigătul este durerea-ncătușată-adânc în cord
te iubesc îți strig degeaba
dar îți strig atât cât pot
mă ceartă îngerul
se încruntă supărat
și strigă la mine
când îl întreb
in memoriam Vasile Mardare
Doar o zi este hotarul peste care viața trece
și pășind în moartea crudă lași durerea ta să plece,
toate râurile mele au curs
în verile uscate cu iz de iarbă arsă
toți muntii mei au împietrit
privind aripa ta
prin fereastra ovală pășește neștiută
pentru a câta oară
lumina lunii mută
privesc un nor strâmb
convulsionat de cer
palme de senin
îl sugrumă
m-a mușcat o algă de picior
când alergam prin maree
să prind luna de mână
steaua ascunsă într-un ghioc