Motto: "Femeia este un trandafir ceresc în viaţa pământeană"
(Schiller)
ea a trecut în fugă prin fața mea
am urmărit silueta zveltă
printre mașini
printre blocuri tomberoane
O pâclă mă-mpresoară, mi-e inima captivă
în amorțeala rece cu iz de mucegai,
inserții perimate plutesc azi în derivă
acoperind cu mâzgă parcursul către rai.
Obrazul mi-l mângâie norii
și-n ochi se-oglindește zenitul.
În tălpile mele, pământul
de ce își înfige cuțitul?
Mi-aș pune înserarea să te îmbrace-n stele,
să-ți înflorească luna pe spatele rănit
de-atâta irosire spre minus infinit;
ți-aș îmblânzi cuvântul, înfipt adânc în piele,
Din blocuri pătate de ploi și ninsori,
din parcuri uscate, copaci fără flori,
din râuri secate, gemete, urlet,
din oameni grăbiți, copii fără zâmbet,
Nu e nimic o lacrimă acum,
a înfrunzit iubirea-n amândoi,
în plină iarnă, teii au parfum
și prin zăpadă, fluturi zboară-n roi.
un salon cu gratii la ferestre
cu rânjete în tencuiala veche
unde mirosul umed al cărămizii
a pus stăpânire peste tot
M-am săturat de-atâta ură,
poeții-n versuri se rănesc,
e adevărul o minciună
și ce-i absurd pare firesc.
Un turn...
Paznic, un vultur.
Un vultur cu ochii roșii
urmărește cinic