Alexandru Cristian este un poet, prozator, critic literar și istoric român. S-a născut la data de 23 octombrie 1987 în orașul Brăila. județul Brăila, România. A debutat la vârsta de 14 ani în revista Liceului Teoretic Jean Monnet. A început să scrie poezie de la vârsta de 13 ani. Versurile timpurii au fost culese și publicate în volumul de debut Versuri Ciobite, publicat în anul 2011 la Editura Semne-Artemis, și republicat în anul 2018. Al doilea volum de poezii este un volum închinat iubirii, Pietre si Inimi, publicat în anul 2015. În 2018 a publicat în Israel poemul Zburătorul la Editura Familiei.
A publicat volumele de poezii Versuri Ciobite la Editura Semne-Artemis-2011, Pietre și Inimi la Editura Epublisers-2015. A publicat cărți de politică internațională și geopolitică, printre care amintim monografia Între Elefant, Urs şi Dragon- Spre o nouă arhitectură globală, la Editura RAO-2014. A publicat volumul de poezii Sacralitate la Editura Familiei in Israel, în anul 2015, republicat în anul 2017 .
A abordat și proza scurtă, publicând Povestiri în ramă, un ebook în anul 2015.
Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale. A publicat peste 200 de recenzii literare pe site-ul Bookiseala.ro. A publicat poezii și articole pe blogul personal AlexCristian.ro dar și blogul site-ului ziarului Adevărul.
Este membru al Societății Scriitorilor Militari și al Societății de Istoria Medicinei, a obținut Diploma de Străjer al Limbii Române acordată de Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă și Literatură Română.
De ce lumină nu mai este
de ce bezna greu ne înlănţuie,
de ce...?
Orice lucru bun devine păcat,
atunci când bei, fumezi, omori cu inima
cu inima curată ca lacrima,
copacul te protejează de ploi,
Eu nu mă închin la steaua
ce uşor a plecat în alt cer, în alt timp...
eu nu pot mişca mâna în faţa Ta,
nici a ei, nici a altora,
Sunt un păcătos ce doarme în linişte,
un om ce nu poate visa
fără ca al său suflet să fie zdrobit
de stânca omului modern, de ţepii raţiunii.
Cad bucăţi din sufletul meu
Cum cad frunzele dintr-un copac tomnatic.
Din volumul Versuri Ciobite de Alexandru Cristian publicat in anul 2018 de Editura Semne-Artemis
Un eremit conduce poporul spre desăvârşire,
un călugăr se conduce spre mântuire
iar un preot spre tăinuire.
Soarele topeşte zăpada,
apa spală nispul sfărâmat de vântul
ce etern hrăneşte iarba.
O dulce toropeală mă cuprinde,
este somnul păcatului,
gheaţa trezirii mă sfarmă în două,
ploaia îmi îneacă cugetul pierdut.
Merge plin de regret în lume
flori şi frunze îl rănesc.
El un singur crez are: iubesc
oameni, munţi, ţări, ape.
Te ştiu,te cunosc de undeva
Te-am văzut cândva
În altă lume,
Şi mi-ai lăsat adânci urme.