De la scară îi iau maşinile lor de serviciu, de la scară
Îi vor lua dubele, către puşcăria în care sunt trimişi ca să
Putrezească. Şi cu stângăcie, cu nepriceperea pe care şi-au
Prefabricat-o, ani în şir, când trebuiau să pară credibili,
Şi mi-am dat seama de ce, totuşi, el n-a putut să-şi ia
Curajul unui simplu telefon. Ideea i-a venit in casa
Cuscrului său, care avea telefon. Căci lui Totu nu i se
Mai pusese telefon şi, în loc să se descarce în urechile
Cel mai greu străbat oamenii în puşcării sărbătorile
Cele mari. Mi-a povestit Ştefan Andrei, cu lacrimi în ochi,
În felul lui repezit şi genial, că a stat o vreme cu
Ioan Totu în aceeaşi celulă şi că, în noaptea de revelion,
Este un mare bărbat politic,
un om supradotat.
Și n-are el nici o vină pentru felul în care-au condus
Generalii-fantomă represiunea de la Timişoara şi
Primele gânduri, cu privire la România, când pronunţi
Numele Preşedintelui ei şi zilnica scufundare, o, Doamne,
Zilnica noastră cădere în noi înşine, implozia noastră cu
Amortizor. Cădem în noi înşine fără scăpare, ne regăsim
Lui Petre Roman şi Adrian Severin, să ne cumpere
Cu intenţie. Pe pământurile noastre intrăm în voioşie ca
Să constatăm îngroziţi, că nu avem cu ce să le lucrăm,
Iar costul semănatului, îngrijitului şi culesului e mai
Din oceanele acestei văgăuni planetare, către ochii
Mamelor care le-au plâns. Dar nici una nici alta nu sunt
Nişte priorităţi, în ceaţa politică a României post-socialiste.
Vindem tot, pierdem tot, România va fi chiriaşă pe
Ei, ce ziceţi, dragilor, disidenţilor, prefăcuților,
Anticomuniştilor de ocazie, vopsitorilor de fațade?
Ce ziceți? Îmi număraţi defectele? Mi le confecționați
Când nu le găsiţi? Mai bine v-aţi sfătui cu mine.
Am arătat că "Marile porturi lansează defecte la
Apă, ateliere cu meşteri pricepuți defectează nuanțat şi
Riguros toate maşinările Atlantidei" şi nu mi-a fost uşor
Să vă povestesc despre "Drapelele bazonate în toate
Va trebui s-o iau de la capăt, va trebui să arăt poporului
Meu că n-am dormit şi că n-am minţit. Iar ceea ce-am greşit,
Am greşit din credinţă şi, când am exagerat, lăudând
Un gest al lui Ceauşescu, am făcut-o ca să-l determin