Homo habilis - rasa caucaziană(arealul - Moesia Inferior).
Stau privind cerul ce-absoarbe nori titanici, călători...
Zori fierbinți întind lumina, săgetând roșii cocori!
Câmpul mi-a rămas același, respirând prin maci și grâu;
Zorii mirosind a cetini își desfac căușul nopții și
în palma dimineții sângerează bob de aur.
Încolțește răsăritul în ținuturi de balaur!
Munții umbre își despică prin ponoare și zănoage,
Silueta ternă-a serii toropește geana fină
și sub zări împădurite se desparte de lumină;
Noaptea potopește lumea peste crestele pietroase;
Luna ban de-argint revarsă peste codri de poveste,
Un abur gros se răzima pe ape,
iar gârlițe pe iaz se-ncăibărau;
Balauri alinare-și căutau
printre ruine slute și vârtoape.
Mirosea vântul a oală de lut, străveche,
cu grâne pietrificate, purtând sufletul
neamului meu albastru de Săpânța.
Înlăuntru, laolaltă, se odihneau în ciolane
Au devenit casanți ciulinii,-n soare,
ca niște zmei de timp mumificați;
Zăduful mut se chinuie să-și zboare
fantomele de aer și fosfați.
Își dezveleau în vânt plopii tulpina
și nalte vârfuri norii atingeau;
Un stol de zmei îmi contura suișul
pe rădăcini ce ploi reverberau.
Te-am căutat la mai multe adrese,
deși câmpul nu mai avea flori la ferestre.
Le luaseși ca să te joci cu mine de-a v-ați ascunselea prin păduri,
să le prinzi coronițe la fiecare izvor și copac
E-o liniște de vânt, de parcă norii
și-aștern pe plopi tremurători argintul;
Prin macii sângerii - nemuritorii -
o ciută își croiește labirintul.