Homo habilis - rasa caucaziană(arealul - Moesia Inferior).
Adulmec foșninda-nverzire
ce vântu-o-nfioară prin luncă;
Mi-e pleoapa o rană adâncă,
străpunsă de-a ierbii trezire.
Foșnesc pădurile - îndoliate -
cu amintiri din vremi arzând tămâi,
și nalții brazi, cu cetini vânturate,
își tot preling murirea-n ochii lui,
Sub cataracte zmeul se trezește
și lunecă-n amonte - ce bizar!
Se întrevăd cum unduiri de pește
clipesc bolnav scântei de chihlimbar.
Plutesc pe aerul oxigenat al înfrunzirii,
Pe naltele cătune și obcini românești
e-atâta liniște, încât se-aud vlăstarii
născându-se copaci cu frunze vântuite.
Îmi par desprinse din povești aceste case
Focuri ling, ca niște hidre,
seminții de vechi păduri;
Sar la cer cangurii suri,
scormonesc pârâuri vidre.
Hipnoticii zori în purpură-mbracă
altarul din curgerea lunii;
La schitul uitat se zbate o toacă
smulgând din visare gorunii.
Ninge metalic cu fulgi bivalenți
- lovituri de ciocan pe arborii goi -
de parc-ar pica din nori transcendenți
metal risipit printre pași de strigoi.
Mai poți galopa - Însoritule! -
singur pe promontoriile lumii ce doarme încă?
Acolo unde diminețile își despletesc
feciorelnic valuri spumegânde prin labirintul stâncii
Timpul a murit sub sticlă,
zdrențuind imponderabil norii zgâriați ai lumii.
Zornăie oglinzi albastre în oceanele vâscoase;