Moartea-i blândul nopții vânt;
Viața – zi de greu zăduf.
E-amurg – mă-mbie somnul –
A zilei trudă m-a frânt.
„Spune-mi, unde ți-e iubita
Ce-ai cântat-o odinioară,
Când văpăi de farmec pline
Inima ți-o-mpresurară?”
În amurg, târzia rază
Peste crâng și văi adoarme...
În albastrul din văzduhuri
Luna plină scânteiază.
De lângă buze dragi smuls cu de-a sila
Și alungat din drăgăstoasele brațe,
Aș mai fi stat o zi, dar fără milă
Veni poștalionul să mă-nhațe.
Aș vrea ca durerile-mi toate
să curgă-ntr-un singur cuvânt.
L-aș da ca în zborul lui vesel
Să-l poarte zburdalnicul vânt.
Prima oară când iubești,
Chiar fără noroc, ești zeu;
De iubești a doua oară
Tot fără noroc, nărod ești.
Pe umărul tău alb ca neaua,
Îmi reazăm capul; pe ascuns,
Ascult acum dorul tainic
Ce-n inima ta a pătruns.
Sunând în trompete, husarii
Grăbiți din cetate se duc;
Și eu vin acuma, iubit-o,
Și roze-n buchet îți aduc.
S-au văicărit castrații
De glasul meu sonor,
Cârtit-au delicații
Că prea e din topor.
Fată cu gurița roșă,
Cu-ochișorii dulci, senini,
Fată mică, ziua-ntreagă
Gândul meu de tine-i plin.