Safire-s ochii tăi, iubito
Atât de dulci și drăgălași –
De trei ori fericit bărbatul
Pe care să-i sărute-l lași!
Viața, ca și lumea, îmi pare fragmentară. –
Un belfer neamț, de-i cerem să se pronunțe, iară
Fragmentele alături să le așeze știe
Și-ntr-un sistem ilustru viața o-ntocmește:
E sindrofie astă-seară,
Salonul tremură-n lumină;
Sus, la fereastra cea mai înaltă
Se mișcă-o umbră și se-nclină.
Mi-e inima grea; cu durere
Eu cuget la vremuri bătrâne –
Avea înțeles atunci lumea
Și rost avea ziua de mâine.
Trist, craiul Wiswamitra
Se zbate, cum să facă
Să ia de la Wasișta
Prin post și luptă-o vacă.
În pat dacă stau și mă-nfășor
Cu noaptea, și-n pernă m-afund,
Un dulce chip mă îmbie
Din noaptea cea fără de fund.
Și dacă ochii tăi privesc,
Mă vindec și mă liniștesc;
Și dacă gura ți-o sărut,
Mă simt cu totul renăscut.
Un chip dulce-n noaptea vieții
Mi-a lucit odinioară.
Chipul dulce-i stins, și-acuma
Bezna toată mă-nconjoară.
Bălăioară pescăriță,
Luntrea ta la mal ți-o mână;
Vino-ncoa, șezi lângă mine,
Să vorbim, stând mână-n mână.
A răsărit senina lună
Și strălucește peste mare;
Eu stau cu draga mea-mpreună
Și-o strâng la sân cu dezmierdare.