Lăsați-mi plânsul! Grănițat de noapte,
În nesfârșitul pustiu
Cămile dorm, călăuze la fel,
Socotind tăcut veghează armeanul;
Ce strașnic sună, când poetul
Cu soarele, cu craiul s-a-nrudit,
Dar trist și-ascunde fața în regretul
Prin nopți de jale prăbușit.
Admiteți că poeții-n Orient
Sunt mai presus de cei din Occident.
Acolo unde ne-arătăm frați gemeni
E ura ce-o nutrim față de semeni.
De-al binelui drag fă ce-i bine!
Urmașii poate-l vor deprinde!
Pieri-va totul, însă bine
Nepoților tot le va prinde!
Nici măcar intimitatea frunții nu este la fel de clară ca o petrecere
nici obiceiul corpului tău, încă misterios și nerostit și de copil,
Nici succesiunea vieții tale asumându-ți cuvinte sau tăceri
vor fi o favoare atât de misterioasă
Există ce a fost: sabia încăpățânată
a sasului și metrica sa de fier,
mările și insulele exilului
a fiului lui Laertes, aurul
Sigur garçon mai b(o)em ceva
dadaist. Mai adă-ne o Champs-Élyseés… pardon! O
șamp-
anie “Clairette de Die” căci
Naiba ştie de ce
ofiţerul stării civile – el
cel care primeşte mirii
legiferează căsătoriile
Tu – acum foarte mulţi ani... Păşeşte
grăbită pe stradă şi
sănii tăi tineri se îndepărtează unul de altul
pe orizontală... Azi
În uşor înduşmănitele zile ale lui noiembrie
iubito mă gândeam să-ţi trimit
o scrisoare deschisă (ce clişeu!);
să-ţi adresez