Cred în Lumea de Dincolo. Poftele materiei
sau dorința de certitudine nu m-amăgesc. Nu-i o simplă obișnuință, ci instinct. Cuvântul celest va fi adăugat
la nesfârșita frază, altminteri fără sens al vieții.
După acțiune, odihnă și răsplată s-ar cuveni din plin.
Te iubesc... Chiar dacă ești fiică de sărman pescar,
ochii tăi sunt atât de strălucitori,
mâna ta – mai albă ca spuma laptelui,
trupul tău – de o grație fără seamăn!
.........................................................................
o zi a moartei, fantoma unei zi(le).
Cine a fost nevrednicul istoria nu spune.
Ucigașul lui Ramanakți cine a fost nu știu.
Ca unul ce mă tem îndeobște de cleveteală,
multe cuvinte am lăsat nerostite.
În inima-mi zac scrise
o sumedenie de poeme; și aceste cântece
Omar, Atilla, Hanibal
atât de buni surâd în carte,
lângă Danton și Bonaparte,
proptiți de-un prinț medieval.
Ghitara spartă zace-n cui,
ar vrea și nu ceva să spună,
dar azi, sub colbul ce se-adună
n-o-ncearcă mâna nimănui.
Beton și linii de tramvai,
beton și ulițe ursuze
și-n ochi mocnind aceleași spuze
și-aceiași ghimpi înfipți în grai.
Biet om cu fire și necaz,
biet om cu zâmbete pe gură.
Ți-aud blestem, îți simt custură,
îți văd lumina pe obraz.
El șterge liniștit toporul,
șoptind un cântec, un crâmpei.
Un rug de junci și de viței
aprinde-n flăcări abatorul.
Se-nalță, alb, un pescăruș,
în verdea liniște marină.
Asculți și zborul lui suspină,
ca o lăută un-arcuș.