Spus-a, despre credința noastră religioasă –
Iulian cel ușuratic: „Citit-am, înțeles-am
și-am proscris.” Crede că ne-a dat gata,
caraghiosul, cu „am proscris” al lui.
Lucrează, hai, de poți, minte a mea. –
Cu-obsesia plăcerii parțial doar împlinite.
Situația e deznădăjduită.
Deși în fiecare zi sărută chipul iubit,
Este bolnav împăratul Tacitus.
Adânca-i bătrânețe n-a mai putut ține piept
trudei războiului.
Zace pe câmpul de luptă pe care-l detesta,
În palatul lui doarme Nero
liniștit, inconștient și fericit –
la zenit, în plină robustețe-a cărnii,
în frumoasa vigoare-a tinereții.
Doamnelor, timpul în oftat zadarnic
nu vă mai petreceți;
neamul bărbaților nu-i decât o adunătură vicleană.
Unul cu picioarele pe pământ,
Ptolomeu Filopator oferă găzduire
cu-adevărat regească sofistului Medon –
al tainelor sufletului deslușitor.
Suveranul cu străinul peste tot se mândrește.
Când amintirea spre cimitir
pașii iți îndreaptă,
cu evlavie să te închini
în fața tainei sacre a viitorului nostru întunecat!
Vândut-am scump orzul stricat.
Se vede că la Roma domnește
buna plată. Și iată că sosi aprilie:
este sorocul să plec. Timpul nu l-am irosit.
....................................................................
Ah, știu, sunt tare sărăcăcioși
prietenii mei; alte podoabe
le-ar trebui, mai nobile,
Frumoasele circee, ca flacăra de vii,
dispreț nu merita de fel.
Nu de mânie ard, ci de preaplinul bucuriei și iubirii,
izvor îmbelșugat de plăceri,