Orașul e interminabil plan
De nesfârșite umilinți și-nfrângeri.
De-aici văzut-am, Asfințit, cum sângeri
Și-n colțul ăsta am așteptat în van.
Te căutam în mahalaua care
Cu pampa-n asfințit se-nvecinează
Și-n curtea ce răcoarea o păstrează
De iasomie-n umbră aromitoare.
Northumbria-n zăpada a zărit-o
Și-a pașilor tăi urmă a uitat.
Se scurg de-atunci apusuri ne-ncet.
Prăpastia-ntre noi au adâncit-o.
Tăcute bătălii ale asfințitului
în mahalele depărtate,
mereu vechi înfrângeri ale unui război în cer,
aurore palide ce ajung la noi
Curțile interioare și vechea lor certitudine,
curțile înălțate
pe pământ și în cer.
Ferestrele cu zăbrele
Aromată ca un ceai de mate concentrat,
noaptea apropie depărtări rustice
și golește străzile
ce-mi însoțesc singurătatea,
Se deschide poarta dinspre grădină
cu docilitatea paginii
pe care o dăruire statornică o cercetează,
iar înăuntru privirile
Cartierul este reflexul plictisului nostru.
Pașii au început să-mi șchioapete
când trebuiau să pășească pe linia orizontului,
și am rămas între casele
Când treci de porțile despărțitoare,
cinstește a lui Ianus amintire.
Cuprind, ocrotitor, dintr-o privire
Uscatul sigur, marea-nșelătoare.
Rătăcitor pe plaje-nșelătoare,
când un spăimos balaur, când un zeu,
nu știe ce-i memoria Proteu,
n-a auzit de clipa trecătoare.