Pe oglinda orizontală
a golfului întins
mormăie turnurile orașului în muchii înalte
înfipte direct în cer.
(Lui Miroslav Válek pentru ultimul său drum)
În mine au murit
lunile care-au trecut demult
Apa vodcii distilate
nu ne ține la suprafața apei*.
Și nici apa simplă distilată
Se aude corul răvășitor al unui
swing minor
Noi deja suntem pregătiți
Prieteni și dușmani
din copilărie
ne dispar din memoria.
Lui Miroslav Válek
Rădăcinile cresc în pământ asemeni sicrielor
cântăreții de operă
Mă gândesc la amintirea isprăviților măcelari
și ucigași ai meșteșugarilor.
Mă orbește moartea lor alb-zăpadă, igienică
desăvârșită sub aspect profesional.
După promenada prin imperturbabila grădină franceză
urmează vizita în parcul englez.
Apoi cu câteva minute înainte de prânz
în castelul stil barocco
Deja au început să ne retrocedeze
propriile noastre suflete naționalizate
prinse în cooperația socială.
În mașina de scris
și vopseaua tipografică
mor versurile
în care pulsa bătea