Sub bolta viţei înflorită,
Cu dulce umbră adumbrită,
Ca din icoane răsărită,
Zării iubita mea în vis.
Jos în portul cu caiace
Adumbrit de chiparoşi,
Ca să stau trei nopţi aice
Cumpărai doi ochi frumoşi,
În aer catedrala prin nori gonaci pe cer,
Cum sparge inserarea cetatea de cărbune,
În preajma lunii pare un sloi oprit de ger.
Amurgul pe cetate biruitor îşi lasă
Să lunece alene o nevăzută plasă.
În mreajă ei de umbră, cu fire de argint
În argintate zale
Pâraiele s-au prins...
Pe-a stelelor petale
Argint brumat a nins...
Soarele, pierind prin ceaţă cu lunară amăgire,
Înserata lui fiinţă risipeşte împrejur -
Şi desprinde-n depărtare ca un cărăbuş de-azur,
Insula nelămurită pe a mării strălucire.
Terasele coboară către mare
Cu pasul de-armonie împletit
Purtând pe tavă de aramă floare
Şi rodul sudic toamnei ce-a venit
Printre râpi trandafirii în zori de zi.
De mărgean şi de-argint vânăt în apus,
De jar alb la focul zilei, pe deal sus,
Pietre sure pe mormintele pustii.
Pe drumul de la vii de unde marea
Se vede ca un lan de stânjenei
Purtând lumina serii peste ei,
Răsare sarcofagul sur ca zarea.
Stau privind şi azi cum ţărmul
Braţ rotund încet aduce
Ca pe el amurg şi mare
Frunte-n frunte să se culce.