Soarele jos a picat,
Soarele, soarele,
Ca rochia ta din pat,
Soarele, soarele.
Câtă frică de singurătate ai,
Atâta iubești.
Doamne,
Nici Carpații
Oamenii la noi
Primăvara
Scot din malul Prutului
Lut pentru casă:
Chipul tău, mamă,
Ca o mie
De privighetori rănite,
Ochii tăi
Aricioaica-n umbra florii
Își grijește ariciorii,
Îi tot spală de cu zori
Pe botic și ochișori.
Pruncii îl zuruie.
Bătrânii îl visează.
Bolnavii îl șoptesc.
Muții îl gândesc.
S-a stins soarele cel bun,
Eu mă culc, povești îmi spun.
Dar nici una nu-i frumoasă...
Greu e singurel în casă!
Mama mea viața-ntreagă
A trăit fără bărbat.
Singurei eram în casă
Ploi cu grindină când bat.
Aceștia suntem noi:
Buni cât se cuvine
În mijlocul răului.
Răi - niciodată.
Cântăriți sufletul și veți afla greutatea gândului.
Doina este forma sublimă a suferinței omenești.