prin gratiile cerului zilele se dau peste cap ca maimuțele
marea își scoate limba la stele, vântul
ca un preot în odăjdii oficiază între frunzele de tăcere
acum figurile de ceară se trezesc în vitrine
schimbă între ele tristețea tot atât de roză ca rinichii,
pieptănătura lor foarte îngrijită și costumele pun în gând o rugină,
care adoarme glasul pe buzele lor ca o luntre de pescar în ostrov
albe tăcerile printre căinți și în grădini lămpile
pun toamna pe fruntea unui sărut,
din larguri clopotele vin ca păsările migratoare
foarte blond cerul e o oarbă își mângâie părul
din clătinarea de bivoli a culmilor pleșuve
peste aurul mort al zărilor,
zborul vulturului rotește o pădure de unde,
aripile înalță un fum ca grădinile,
Buchetele cerului cad din paharul toamnei
amurgul a amestecat apele din glasuri
unde mergi pașii răscolesc ramuri, țipete,
drumuri taie rubinul din privire.
Și-au pierdut clopoțeii inelul
Oferit trântorului,
Vrea-u-ar albina să-i sfințească
Mai mult ca altădată?
Farmecul îmbracă fața
Defectuos privită,-
Doamna nu-si ridică voalul
De frică să nu se fi risipit.
Vietăți aievea, oferite
peste tot să-l crească unde-aleargă,
au simțit la semne înrudite
semenu-n imperii dezvelite
De călătorii, târziu spre seară,
și de-acele mari primejdii când,
cu bunăvoință,-l întrebară,
spuse calm: el n-a știut nicicând
Mii de oameni înaintea mea,
Mai împovărați de ani decât mine,
Răniți mortal
De fulgerul unei guri.