1
Din culoarea umbrei
Se pictează seara,
Nesfârșită pentru mine
lumini dănțuind pe drumul
hoinărelii
cerul s-a pierdut în văzduhul
1
Un abandon mă strânge de gât
De-acolo unde mai țin copilăria.
Floarea de trandafir a sărit în obrazul ei,
Corsajul i s-a ridicat si căzut,
Cuvântul ca de om beat,
Sunând a milă.
Niciodată nu am văzut, spun ei,
Nemuritorii Alpi privind în jos,
Cu frunțile ating firmamentul,
Cu sandale orașul,
Luna e departe de mare,
Si cu mâini de ambră
Umblă ca un copil cuminte,
Să deseneze de-a lungul nisipului.
A pus un zid în jurul meu,
Auzeam si căderea buclelor,
Si a plecat imperial,
ViaŃa mea clădindu-se
Mi-am pus o bijuterie pe degete
Și-am mers să dorm.
Ziua a fost caldă și vânturile prozaice;
Am zis: ” T va întârzia. ”
CE dacă spun nu mai astept?
Ce-i de plezneste-al porŃii piept
Si scap si trec spre tine?
Ce dacă închid acest dosar mortal,
Mândră de inima-mi zdrențe de când ai frânt-o,
Mândră de suferința ce nu ajunge la tine,
Mândră de noaptea când tu și luna nu ați oprit,
Pasiunea, umilirea mea…