Iar cincisprezece zile - și cât timp ne desparte
Acum! Fără-ndoială, din cele mai amare
Dureri, cea mai cumplită e-acea de-a fi departe.
cu flori și cu boboci de sticlă rece
iarna-i întinsă ca un mărăcine
fără de umbră ca fără de sine
Domnului C.D. Fortunescu
Nu m-au speriat, Durere,
Nici ghearele
I
Se-atârnase de-o trăsură,
Dar un sfârc de bici l-a dat
Un bun rămas -
Și vei pleca,
Tu, ce-ai bătut la ușa mea
Salut, amabil prinț îndoliat
De suferință și de îndoială,
Ce porți cu morgă mantia de gală
Pe esplanada negrului palat.
Socot că orice frumusețe
prilej de-amăgire statornică este.
Te ispitește. Vrea-n stăpînire s-o iei.
Deși e departe de tine ca o poveste.
Cândva femeia din mama
era prinsă în hora fără de asemănare
a rotirii pământului.
Aprigă și cu opincile în arșița vremii.
Trebăluiam printre cadavre
le măturam de muște verzi,
vorbeam, glumeam, spuneam palabre
sperînd că nu o să mă vezi.
O decapitare în piața publică,
Ah, ce roșu pompeian!
Un rug înalt,
Iată o cupolă care adună ecouri.