Visam că stau de vorbă cu îngerul. Din brume,
un vag presimt de viață mă culegea ca duh.
Ziceam: - Țărâna-mi spune c-ar fi pe-aici o lume
cu arbori verzi și fructe, cu păsări în văzduh -
Evul luminii e, demult, o amintire.
În locul cerului, respir-o noapte
cu pieptul tatuat; păunii umblă
din țară-n țară fulgerând molozul
Puțină amețeală -
cât să visăm, cât să iubim,
nenimenii de niciodată
Aș vrea să mai rămân în preajma ta
să-ți apăr timpul și fruntea de nea,
să alung vântul când te desfoaie
de vise, lăsându-te singur în ploaie.
Am cules-o din goana trenului
și n-am cules-o.
Era izvor
și n-am luat decât o gură.
Târziu ne aducem aminte,
târziu vin cuvintele.
În adâncuri de ape
Aud, prin zid, cutremurarea mării.
Se-ntorc în aer oameni fără trup,
surâsuri amintind prezențe
Ziua inundă orașul cu spații și râs.
Comunismul e cifră-n proiecte,
idei și oțel scânteind.
Cer hăituit peste mare,
zăpada se-adună-n scoicile putrede,
putrezește zăpada,
marea ne umple inimile
Copilărie, de unde-mi aduci
cântece de caloieni
și fructa crudă-a porumbelor,
de unde vii desculță?