Îmi ești drag așa, posac,ostenit.
Miezul, tare stors, s-a făcut dulce;
până departe
până unde întâlnești orizontul,
Un plâns de milog în mijlocul cerului.
Vară de secetă. Plânsul milogului.
Mohorul uscat sub talpă.
Praful cât lumea și lumea.
De când n-am mai mâncat agude,
de când n-am mai jucat baba-oarba,
de când n-am mai stat la perete,
cu ochii deschiși în lutul, în varul, în luna;
Dimineața pământului, veche,
galbene - miriștile întinse
și-o limpezime de vreme,
pregătită de-acum
Țărmul de sud,
țărmul cu pietre însângerate -
mai doare urma degetelor oarbe
care le-au modelat, rănindu-se -
Amurguri - ceasul care ruinează
cetăți și pași
și vise la țărm,
amurguri - nisip monumental!
Departe-s de mine,
aproape de tine, îndepărtatule,
prin toată zarea cresc mestecenii,
cu trunchiuri de lună,
O, cavalcada nourilor albi,
suind peste pădurile albastre,
peste-nstelările din inimile noastre!
Mai arde focul în cuptor
sufletul focului biruiește afară
și mama-n pragul vetrei
și mama încercând cu obrazul ei subțirel
În adâncul minei
oamenii nu-și spun nici bună dimineața,
nici bună seara: aici nu-i nici dimineață și nici seară.
Timpul e minereu