With the lights on, the amphitheater rises into the scenic congeries of emotions.
And sitting in a chair.
« Lehănceanu Andrei »
O, voi, lunatici clandestini și nostimi pierde-vară,
Luați și beți și vă-ndulciți din apa mea amară!
I-a fost venin lui Balthazar*, i-a-nsângerat ospățul,
Când am sperat să-i curg pe gât și să-l învăț răsfățul.
« Manuela Munteanu »
Dintr-o frunză ruginie ce gonește pe cărare,
somnambulă întrupare, îndreptându-se-n-curtare
spre grădina-nmiresmată, pe coline vălurite, ca un vis, urnit deodată,
crește timpu-n infinit, albăstrit de cer, tivit,
« Iulia Dragomir »
Revarsă trandafirul aromele-i subtile,
E vaza o fântână care-mi răsfață gândul,
Rotite în pahar, tentații volatile,
Îneacă-n curcubeie durerile-mi de-a rândul.
« dorurot »
De sub cortina nopții se-aude-o bătaie
E vântul, ce-și poartă poemele pe umeri
Și le răspândește-n vis pe aripi de ploaie
Sub genele pline de gânduri și de temeri.
« Nori Jeler »
Mi-ar trebui răbdarea ce numai moartea-o știe
Sau, poate, numai partea de chin din întuneric,
Să te despoi de broasca din iadu-acesta sferic,
Ce ți-a-nglobat în gușă tristeți din poezie.
« Manuela Munteanu »
O salcie s-a despletit în vânt,
Să se-ncunune cu amenți de soare
Și-n a luminii lungă sărutare,
Rugina unor frunze s-a răsfrânt
« Manuela Munteanu »
Avertizare NewAge
...
Îmi amintesc că de mult v-am spus
v-am spus și chiar voi ați constatat
« Nicu Hăloiu »
Aripi de suflet
...
Să nu te-ntorci din drumul tău
dac-ai plecat deja la drum
« Nicu Hăloiu »
Așa ți-a fost scris
Lasă-te pătruns de misterul vieții. Timp și spațiu nu există. Ești un suflet dincolo de moarte și prin tine trec toate. Stai pe loc, stâlp de foc și lumină. În tine-i lumea divină. Fine mângâieri de vânt, ecou de duh sfânt, te poartă ușor pe-o ceață de nor, cu ploaia în ploaie dansând. Dar veni-vor curând, pe tine să cadă, fulgi de zăpadă, mii de sărutări reci și mărunte, lacrimi ce cad pe obrazul din brad verde de jad mirosind a rășină, strop de lumină albă, de nea. E vârsta ta, ce uneori doare de îndelungă răbdare și te simți rupt în două, căci lutul te coboară, duhul te ridică, lasă-i să te doară, tu ești nor ce zboară peste lumea mică din care vei ieși, căci o vei părăsi, scântei diamantine vor izbucni din tine, e lumescul ce-ți moare când divinu-ți răsare, să te fie, să-l fii.
Și atât să mai știi: când va fi să fie, parfum de iasomie țâșni-va spre cer, eternul tău mister și cu parfum de lavandă, vei primi ofrandă un delicat giuvaer, minunat ciob de lună ce te prinde de mână și te trage spre el, să fie protectorul ce-ți însoțește zborul din trecător spre etern, ca un prunc cuibărit la sânul matern.
Și toate-ți părea-vor un vis, căci așa ți-a fost scris.
« Nicu Hăloiu »