Vorbesc despre mine
I.
Păpuşa cumpărată de Anul Nou trecut
Într-un ungher acuma este părăsită.
Din ochii ei de sticlă, lacrime nu curg
Lui H. Roman
I
Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiţi blestemând cerul.
Ai auzit cum urlă, toamna, toţi copacii?
Eu am simţit durerea bujorilor ce mor!
Potirele-nclinate plângeau petale albe!...
Cu sufletul în lacrimi, o, cum mureau bujorii:
Se sfărâma viaţa petală cu petală.
Cântau aseară crinii o simfonie-n alb...
Sonorele potire petale picurau,
ce cadenţat cădeau note muzicale.
De privighetori e orchestra:
„Preludii sonore-ncepură”...
Conduce-un sticlete cu brio
O fină, uşoară-uvertură.
De ce răsună clopotele, mamă,
În noaptea rece de Crăciun?
În limba lor, cu glasul lor de-aramă,
Ştii, dragă mamă, ce tot spun?
Aburit
şi aburit,
cum eram
tot mă iubeam.
Chipul ei, ca o basma;
nasul ei, de mucava;
iară gura înzestrată
cu dinţi proşti de ciocolată.