Groaznicei singurătăți tu îi redai
Vlaga de a curge înăuntrul Edenului,
Iubită generoasă.
Ei ne lasă cu Infinitul.
Dar El – nu-i un om –
Degetele sale-s cât pumnii –
Pumnul lui, cât un om –
Sunt două Coaceri – întâia se vede –
Forța îi crește rotund
Până ce fructul catifelat
Cade copt, parfumat, pe pământ –
Ne jucăm de-a Coca –
Până ce-ajungem meșteri la Perle –
Apoi dăm deoparte Coca –
Și nebuni ne credem –
El îți scormone-n Suflet precum
Pianiștii Cheile-ncearcă
Nainte de-a-ncepe Muzica plină –
Îți lovește clapa de clapă –
Natura – uneori usucă-un lăstar –
Alteori – scalpează un Arbor –
Nordul său Verde – atunci când moare –
El poate fi martor –
Inima singură vrea să-și aleagă
Relațiile, - apoi, în Cetate
Nimeni nu mai pătrunde, sporind
Divina Majoritate –
Un Ornic se-opri –
Nu pe Poliță –
Suprema Genevei artă
Nu poate să pună iar în mișcare
Din Bronz și Flăcări –
Norul – Azi-noapte –
Atâta de precis – se formează –
Atât de-mpăcat cu sine –
Prihorul mi-e Criteriul pentru Sunet
Căci unde-I el – și eu viața-mi duc –
Dar printre Cuci să fi venit pe lume –
Aș fi jurat pe Cuc –