Un gând ce vrea să se povestească.
Noiembrie, cu vânt de-amărăciune
Și cu parfum anost de letargie,
Îmi treci cu răni adânci prin poezie,
Cu stol de frunze arse de tăciune.
Știi tu să mă zvârli, ca arcul, până-n largul lumii tale,
Să mă-nalți de subsuară, să-mi guști oful de pe buze,
Într-atât cât să m-adape cele mai frumoase muze,
Ce adastă pe-a ta gură despletite, albe, goale?
Voi adormi din nou cu tine-n gând,
Sub pledul pleoapelor, ce le-am închis.
Să te-ntâlnesc la margine de vis,
Voi răscoli dorințe, rând pe rând,
Cânta o dumbrăveancă*.
În zborul ei hoinar,
își mlădia romanța,
Prin ce ținut străbați păduri, hoinar
Și nu te-mbie trupul meu fierbinte,
Ispită-n diafanele veșminte,
Festin zeiesc din lapte și nectar?
Se scutură de fluturi toamna
C-un vânt prelung, cu dansul plutitor,
În mine se-nfiripă doamna
Ia munții-aceștia de dragoste și dor,
Ce-și cresc pădurile sub aur fin
Și fură-albastrul cerului senin,
Într-un etern tandem, tulburător!
O, Lună,-amorezată orfelină,
Plecată-n lumi cu voluptăți de gheață,
Ne uluiesc schimbările-ți la față,
Tu, focul meu și pofta mea de ape,
Adună nemurirea într-un ceas
Și-ntreaga voluptate într-un glas!
Cu brațul, leneș, cheamă-mă aproape...
Octombrie, nălucă solitară
Cu mersul prins în zbuciumări de vânt
Și-aromă tămâioasă sub veșmânt,
Ne scuturi crengile-arămite iară,