Consecință
În general, nu vreau să știu ce m-așteaptă. Alteori, aș vrea să știu ce-i așteaptă pe cei care m-au umplut de supărare, bucuroși că mă doare. Deși nu-s răzbunător și las destinul să decidă, dar când strâng multă obidă, aș vrea să văd căderea lor, de-o fi să cadă. Iar de-or să cadă, aș vrea să vadă că-i văd că au ajuns sub prăpăd, în penitență. Și nu, n-or să-mi citească-n ochi bucurie, de-o fi să fie, ci doar indiferență.
« Nicu Hăloiu »
Eu plec înspre centaurul din mine
De câte ori destinul mă închide
Între nimicuri și efemeride.
Măcar din miezul meu să pot obține
« Manuela Munteanu »
Purtăm în piept icoane și altare,
Ce nu-și găsesc sfințenia-n cuvinte:
Iubirea de soție, de părinte,
De mâna ce-ți aduce alinare,
« Manuela Munteanu »
Întins pe drumul orchestrat,
Te-ai prăbușit în falsa groapă,
De drepte-mpunse-ntr-un pătrat,
Ce firi viclene-ți vând sub pleoapă.
« dorurot »
Trunchiul noduros crește
în carne, oase și ochi
fără putință de oprire
sau de respiro
« gabrielaa »
Fereastră spre cer
Ca un copil, privește cerul albastru.
E senin și e cald, lumina coboară pe trup.
Vede doar prin partea de sus duminica, astru,
« Iulia Dragomir »
Am așteptat să mă suni
în zilele fără soț
până s-a făcut seară
și au început zilele cu soț
« gabrielaa »
Sensul
...
N-aș vrea să spun ce, sau cum sunt.
Despre astea, niciun cuvânt
« Nicu Hăloiu »
De-o fi să plec
...
De-o fi să plec, aș vrea să mă risipesc într-o pădure
Printre frunzele înghesuite ale copacilor obosiți
« Nicu Hăloiu »
Se lasă lin pe umeri, agale, bucla ceții,
Țesând cu ea, albastră, lumina strecurată.
Discret, își scoate-n lume cămașa frumuseții,
Punând în ochiul zilei culoarea preferată.
« Iulia Dragomir »