Altar curat și unică femeie,
Descoperirea mea pentru o viață,
De tine gândul meu nu se dezvață
Și niciun drum al meu nu se încheie.
Îți mulțumesc, necunoscută,
Pentru pomana gurii tale,
Pentru uimirea cea tăcută,
Cu care-ai sfărâmat o jale!
De ce m-aș declara învingător
Când, și așa, am cicatrici pe piele
Și sufăr, în minciuna tuturor,
Ca trist învins al lașitaţii mele?
Acum v-aș da aproape ce mi-ați cere,
Acum sunt liniștit, curat și blând,
Spre moarte, moale mă aud trecând,
Îmi ispășesc ursita în tăcere.
Să facem focul cu săgeți tocite,
Să punem arcuri vechi pe foc să ardă,
Aruncă-n scrum această halebardă
Pe care o fantomă ți-o trimite!
Ți-am adus o grădină cu flori,
cât în brațe mi-a-ncăput,
poţi să urci, să rămâi, să cobori,
eu ţi-o dau pentr-un singur sărut.
Ca o nalucă vin din Sudul ultim
să te sărut, prințesă de la Nord,
și luna între noi se prăbușește
ca un neiertător atac de cord.
Sunt condamnat la viață fără tine
Și vremea pentru gânduri e destulă,
Când va veni călăul în celulă
Mă voi narcotiza că-i încă bine.
Odată l-au ascuns pe tata-mare
Și nu l-am mai găsit o săptămână,
S-a-ntors mai scund cu-aproape-un lat de mână,
A stat în pat și a cerut ziare.
De n-ai fi decât tu sub cerul lumii,
De n-ai fi decât tu, cea fără pată,
Și nici un clopot n-ar voi să bată
Și nici un fiu să-și plângă mila mumii,