În lasciva carne, ah, cu toate
că-și înfipse ghimpi, tot fu-n zadar;
simțurile lui însărcinate
lepădară-n chinuri doar
Plini de spaimă, cum n-au fost vreodată,
risipiți, străpunși de veșnicie,
stau pitiți cu toții pe-o câmpie
spartă, și să-i rupă n-o să poată
De-orchestra de dans n-au nevoie;
de parcă-ar fi cuiburi de bufnițe, – n sine
aud doar un vaiet, în voie.
Le picură teama ca bubele pline
S-a tuns Măria sa;
coroana-acum mai largă îi cădea
și-i îndoia urechile ușor,
în care-adesea un popor
Trei domni cu șoimi au vânat,
ospățu-așteptându-l cu drag.
Dar îi luă și-i conduse-un moșneag.
Fuduli călăreții au stat
Pe frunte lepra-i apăru mai tare
și sub coroană izbucni curând;
părea că-i rege peste-o-ntreagă-oroare
ce pătrundea în cei din jur, pe când
Cenușa supărării-i pieptănară
de șapte zile roabele, și-amară
din păru-i suferința ce-a rămas,
și părul l-au uscat la soare bine,
Cu tunete le-au ridicat:
Ca un grâu plăpând am fost odată,
însă, de delir cuprins mereu,
inima tu mi-ai stârnit-o toată,
clocotind acum ca într-un leu.
Larg deschiși în viziuni profunde,
Luminoși de flăcări ce-ntrețin
judecăți ce crud nu-l pot pătrunde, –
îi sunt ochii sub sprâncene crunte.