Lepădare de copii sunt cuvintele
de aer aripile.
De dulcele miros al mirilor,
Mersul tău tulburător
ca o amintire a adevărului
se desparte de mine
în această mare piață pustie;
Când te-ai iscălit cu cretă pe un pod
inima,
când ți-ai zis tu ție, Nelu Generalu?
inima...
Poate că ochiul meu verde
ți-a căzut din zbor în palmă
în preadulcea ta mireasmă
odioasă doamnă.
Mă visez în sala tronului
în cap la masa cea lungă
a cinei celei de taină
și bând.
Din această carcasă de cal îmbătrânit
înainte de vreme,
un suflet de licorn amețit
își scoate-o potcoavă-n poiene.
Se înființează osul regelui.
Se înființează locul ochiului.
Ninge, Doamne, ai tu curajul
cât ești de mare, să calci pe zăpadă?
Aș sta încins la șoldul tău
sabie scurtă, netocită
sau mult mai bine ar fi să-mi fie rău
cu fruntea între sănii tăi, iubita.
Subțioara umbrelor murdare
ale florilor de dalb, de măr
Doamne Sfinte iar mă doare
ca și "A" din adevăr ...
Blana jupuită dintr-o vânătoare
pentru pasul tău aerian,
în decorativ ce doare
eu ți-am fost doamna mai an.