Se leagănă şi astăzi, când vântul suflă-n frunză,
Sus pe stejar-nălţată, căsuţa din copac.
Cu gazda mea bătrână ce bine mă împac!
îi duc bolnavu-mi suflet, de oameni să-l ascunză,
De propriu-ți vis prea plină,
lăuntrica-ți amploare
sau greul rouăi, floare
de roză,-n zori, te-nclină?
Vară: să fii trei-patru zile
contemporanul rozelor,- cu,-n jur,
parfumul ce-l împrăștie, pur,
rozariul lor cu-ntredeschise file.
Simți cât de-n mine te simt, oare,
roză deplină și rotundă,
că, iată, visu-mi te confundă,
cu inima-mi în sărbătoare.
Mă uit la tine,-ntredeschisă carte,
o, roză, cu atâtea pagini
trandafirii,- op magic în imagini
nicicând citit; care ai, însă, parte
O, ciută,-n ochi, cât codru ai
ce,-n umbra lui, te cheamă,
câtă încredere și, vai,
câtămai teamă,-
O altă oră care cade:
o coaja de banane deschisă în stea
el trăiește pe râu. Tunetul
unui concasor care zdrobește pietrele
Și cum mai puteam noi cânta
oscilând ușoare în vântul tristeții
și țiterele noastre erau aninate
ca o juruință, de ramurile sălciilor
Răsună puternic chemarea
pescarii ridică năvoadele vii
în apusul în care
glasul meu e pierdut peste mare
Primăvara înalță arbori și fluvii
sub a vântului intensă bătaie,
se nasc făpturile lumii
Din plante, pietre și ape